Și da-i voie sa crească
Nu te speria ca ea iti spune
Că vrea acum sa iasă
Spuneai mereu ca liniștea e cruntă
Că-i ca o moarte mută
Dar ea-i acel medicament
Ce ne salvează din modern
Am sa dau liniștea mai tare
Să pot să-ascult tot ce șoptește
Căci ea e cea ce mă înflorește.
E mult prea multă gălăgie
Suntem închiși în colivie
Avem senzația că urlăm
Noi cu iluzia ne-mbătăm.
Suntem ținuți în lanțuri grele
Dar ne mințim că-s doar inele
Urlăm în interior și liniștea-i afară
Și lăsăm visele să piară
Urlă și strigă tot ce iubești
Căci altfel o să-mbatrânști
Și nu o să mori liniștit
Căci ai tăcut când n-a trebuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu